Un concept original

Un concept original, unic in lume

Concertele-eveniment «Parsifal la Ateneul Român» prezintă opera lui Wagner într-un spectacol în care publicul se află în mijlocul acțiunii și care împletește în mod firesc componentele muzicale (orchestră, cor, soliști) cu elemente de teatru complexe (lumini, decor, costume, efecte speciale vizuale și de sunet), folosind caracteristicile acustice și arhitecturale ale sălii Ateneului.

De altfel, sala Ateneului în sine – o sală-monument istoric – joacă un rol esențial prin arhitectura și acustica sa unică, astfel încât experiența publicului este directă și copleșitoare.

Cei 50 de membri ai corului bărbătesc cântă într-un cerc care cuprinde și publicul. Spectatorii se regăsesc astfel în mijlocul muzicii și al legendei Cavalerilor Sfântului Graal. Soliștii se mișcă liber prin sală și cântă pe scene special amenajate, ceea ce asigură o balanță de sunet perfectă cu orchestra wagneriană de 90 de muzicieni și dă publicului o perspectivă acustică și vizuală de 360 de grade.

Alte două coruri, indicate de Wagner ca fiind îndepărtate de acțiune, ca și faimoasele clopote grave specifice operei PARSIFAL, se aud din incinta Ateneului, unde sunetul produs este reverberant și rotund prin natura arhitecturii clădirii, iar efectul de distanță este magic. Conceptul spectacolului este unic in lume deoarece integrează în mod natural caracteristicile acustice si arhitecturale ale sălii Ateneului.