Giuliano Carmignola la Festivalul International de Muzica Sibiu/Hermannstadt

Giuliano Carmignola, solistul celui de-al doilea concert simfonic al Festivalului

Alături de orchestra Mozart Kammerphilhamonie și de dirijorul Christian Badea, Giuliano Carmignola a interpretat Concertul nr.4 pentru vioară și orchestră de Mozart, în Biserica Romano-Catolică Sfânta Treime. Programul serii a oferit publicului și două dintre cele mai frumoase simfonii : Simfonia nr. 5 de Franz Schubert și nr. 8 de Ludwig van Beethoven.

”Fiecare concert pe care îl susțin împreună cu orchestra Mozart Kammerphilharmonie sau cu ansamblul baroc La Stravaganza este o reușită. Vin pentru a treia oară în România, Sibiul mi-a devenit deja familiar. De fiecare dată am cântat alături de Christian Badea și de tinerii muzicieni din echipa artistică a Fundației Române pentru Excelență în Muzică. Îmi face plăcere să lucrez și să urc pe scenă alături de ei. Îi consider talentați și ambițioși. Cred că este o amprentă deosebită a Festivalului, faptul că aduce împreună artiști consacrați și tineri, să creeze muzică împreună, iar publicul simte această notă distinctă în fiecare concert”, a declarat Giuliano Carmignola.